Evenimente

Tabăra „Credință și Artă pentru toți” 7-13 februarie 2016

            Cu binecuvântarea Preasfințitului Andrei, Episcop al Covasnei și Harghitei și a Preasfințitului Lucian, Episcop al Caransebeșului, s-a redeschis o punte veche ce exista încă din vremurile vrednicului de pomenire, Patriarh Miron Cristea, originar din Toplița, ajuns Episcop al Eparhiei Caransebeșului, iar mai apoi primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. 

                În perioada 7-13 februarie 2016 la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, loc. Izvoru Mureșului, jud. Harghita, a avut loc tabăra pentru copii „Credință și Artă pentru toți” Ediția I, formată din tineri între 12 și 18 ani. Grupul a fost îndrumat de părintele inspector Mihai Ciucur, coordonatorul delegației din Episcopia Caransebeșului și a unei echipe formate din cadre didactice, psiholog, asistent social și studenți care activează ca voluntari în cadrul departamentului de tineret. 

                Pe parcursul celor șapte zile, tinerii au luat parte la un atelier artistic în cadrul căruia au învățat să confecționeze icoane din semințe, precum și la un program duhovnicesc care include participarea la sfintele slujbe, dar și discuții libere cu organizatorii și cu maicile din obștea mănăstirii. De asemenea, programul a cuprins un atelier de dezvoltare personală în cadrul căruia participanții au avut posibilitatea să se cunoască mai bine și să învețe lucrul în echipă și împărțirea sarcinilor în cadrul grupului. Nu au lipsit drumețiile, jocurile și concursurile în aer liber, cadrul natural fiind unul deosebit de atractiv.

                 În cadrul activităților, copiii au vizitat complexul mănăstiresc, dar și atelierele de pictură, de croitorie, de sculptură și icoane litografiate, fiind conduși de Maica Stareță, Stavrofora Miriam Oprea.

                 Pe tot parcursul șederii lor în Mănăstire, copiii au participat alături de maici la slujbele Mănăstirii și s-au împărtășit în cadrul Sfintei Liturghii.

                 Ultima zi a taberei a fost marcată prin Festivitatea de Premiere și Vernisajul lucrărilor tinerilor talentați. Înmânarea premiilor a fost făcută de Părintele Gheorghe Păncescu -Protopop de Miercurea Ciuc, Părintele Diacon Darius Mărcuș - Consilier pe probleme de colportaj, Părintele Cristian Cristinoi - Consilier Social la Episcopia Covasnei și Harghitei. 

                 Noi, obștea Mănăstirii ne bucurăm de organizarea unor tabere de copii în Mănăstirea noastră și sperăm că, cu ajutorul Preabunului Dumnezeu și al Maicii Domnului, copiii care vin învață ceva bun din modul nostru de a-L sluji pe Dumnezeu și pe aproapele.

 

 

Hramul Paraclisului, „Soborul Sf. Ioan Botezătorul” - 7 ianuarie 2016

„Soborul Sf. Ioan Botezătorul”, Hramul Paraclisului nostru, ne-a adunat iarăși, cu bucurie, la Altarul acestei Sfinte Mănăstiri. Ne-am bucurat de prezența Ierarhului nostru, PS Andrei, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, care au venit în Ajun de Sărbătoare, la slujba Privegherii care s-a săvârșit în Paraclisul Mănăstirii. Dimineața, la Sf. Liturghie, PS Andrei a ținut un cuvânt de învățătură despre viața și rolul Sf. Ioan Botezătorul în Biserica Creștină.

Sf. Ioan Botezătorul, „cel mai mare om născut din femeie”, să ne ocrotească pe toți, iar pe bunul nostru Ierarh să-l întărească!

Sarbatoarea Sfintilor Ardeleni - 21 octombrie 2015

Sfinții Ardeleni ne-au binecuvântat astăzi cu mari bucurii! PS Andrei, Episcop al Covasnei și Harghitei, însoțit de Pr. Prof. Ioan Ică Junior și părinții diaconi, au slujit Sf. Liturghie în Mănăstirea noastră. După Sf. Evanghelie, Pr. Diacon Ică a ținut un cuvânt de folos în care ne-a vorbit despre Sfinții Ardeleni și de rolul lor pe care l-au avut în mijlocul credincioșilor din Ardeal în cele mai grele momente istorice din Biserica Transilvăneană. Ne-a menționat și rolul pe care l-au avut soțiile și femeile ardelence în acea grea perioadă, rol pe care nu-l găsim scris în nici o carte de istorie. PS Andrei are o mare evlavie la Sfinții Ardeleni și ne-a ținut și Preasfinția Sa un cuvânt de folos în legătură cu viața Sfinților Visarion, Sofronie și Oprea.

Pentru rugăciunile Sfinților Ardeleni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

„Lumină lină...” la Mănăstirea noastră alături de PS Andrei - 18 octombrie 2015

Duminică seara, la Vecernie, Obștea Mănăstirii noastre a avut bucuria de a-l avea alături pe PS Andrei, Episcop al Covasnei și Harghitei, însoțit de părinții diaconi. După slujbă, Preasfințitul ne-a ținut un cuvânt de folos despre rolul monahilor în mănăstire.

Îi mulțumim pentru dragostea cu care ne înconjoară și Îl rugăm pe Preabunul Dumnezeu și pe Maica Domnului să-l întărească în misiunea pe care i-a încredințat-o! 

Contact

Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului”
Maica Stareţă Stavrofora Miriam Oprea
Telefon: 0744-966.950
Localitatea: Izvoru Muresului Jud. Harghita Cod 537356
Detalii și Formular de Contact
Atelier Pictură: 0742-224.590
Cazare:              0742-224.590
Vă rugăm să sunați între orele: 
09.00 - 12.20 și 14.00-16.30.
Vă rugăm să nu sunați în duminici și sărbători.

Copyright © 2010-2016 Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" Izvoru Mureşului.
Toate drepturile rezervate. Webmaster: Bogdan Tinca