Arhitectură-pictură

Altarul de Vară

Altarul de Vară este închinat Duminicii Mironosițelor și piatra de temelie a fost pusă în primăvara anului 2015. Este construit în formă de cruce, respectând aceeași arhitectură ca întregul ansamblu monahal, este destinat slujbelor pentru hramurile Mănăstirii și a unor întâlniri duhovnicești și este așezat în partea de jos a Sfintei Biserici.

Pictura este executată în stil brâncovenesc de către o echipă de pictori condusă de domnul Florentin Stoian.

Tematica iconografică a picturii din Altarul de Vară are aceleași scene care se pictează într-o Sfântă Biserică, îmbogățită fiind doar cu pictarea multor Sfinți Români.

Tu îngrijeşte-te de ale lui Dumnezeu şi Dumnezeu se va îngriji de ale tale.
(Sf. Ioan Gură de Aur)

În vara anului 1997 s-a pus temelia la corpul de chilii al maicilor format din parter, etaj şi mansardă şi înzestrat cu un foişor şi un Paraclis de iarnă. Arhitectura lui ne aminteşte de aceeaşi epocă a lui Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu, faţada purtând motive ornamentale specifice: la Paraclis firide înalte, bogat profilate în arcaturi trilobate, asemănătoare cu cele ale Bisericii şi un şir de rozete decorative cu semnul Sf. Cruci înscris, motiv care se regăseşte şi pe faţada corpului de chilii, marcată de arcele largi ale ferestrelor.

Corpul de chilii este aşezat perpendicular pe axa principală a bisericii şi aproape simetric, poziţia lui fiind echilibrată, atât faţă de Biserică, cât şi faţă de clopotniţă, proporţiile create dând impresia de spaţialitate şi armonie.

Lipit perpendicular de corpul de chilii şi făcând corp comun cu acesta, Paraclisul de iarnă este închinat „Soborului Sf. Ioan Botezătorul” – 7 ianuarie şi a fost sfinţit în anul 2009 de către IPS Ioan cu ocazia sărbătoririi Hramului. În Paraclis s-au ţinut toate slujbele pe timp de iarnă, în perioada când nu aveam încălzire centrală în Biserica mare. Tot aici îşi găsesc un loc de refugiu maicile pentru pravila personală de rugăciune, fiind de asemenea şi locul în care sufletul se uşurează prin Taina Sf. Spovedanii. Are dimensiuni mult mai mici faţă de Sf. Biserică şi este lipsit de turlă şi de abside laterale, având formă de navă. Catapeteasma, care delimitează cele două încăperi ale Paraclisului, naosul şi altarul, este mai mică decât cea din Biserică, având un singur registru superior (cel al icoanelor praznicale), dar aceeaşi linie frântă, aceeaşi acustică şi acelaşi material (lemnul de păr sălbatic), şi mai ales aceeaşi ornamentaţie deosebită şi icoane pictate pe lemn de maici în atelierul mănăstirii.

Pictura murală este la fel asemănătoare cu cea din Biserică, fiind realizată de acelaşi pictor: Liviu Dumbravă, spre deosebire de restul corpului de chilii care a fost zugrăvit de echipa pictorului Marcel Codrescu din Bucureşti, tot în tehnica frescă şi în stil neobizantin.

Corpul de chilii este pictat aproape în întregime: foişorul, holul şi trapeza la parter, casa scărilor de la etaj şi mansardă, precum şi foişorul şi holul de la etaj, ceea ce este unicat în ţară şi chiar în lume. Clădirea are peste 2000 mp cu pictură, caracterizată prin originalitatea, bogăţia şi diversitatea tematicii adoptate, întregind fiecare scenă pictată, dându-i un plus de frumuseţe, şi sporind nu numai valoarea artistică, spirituală, dar şi pe cea istorică a temei iconografice prezentate. Cromatica este mult mai caldă, predominând nuanţele mai deschise, spre deosebire de Sf. Biserică unde se impune o cromatică mai sobră, mai gravă.

Foişorul, care a fost conceput ca loc de primire a oaspeţilor, are un program iconografic ce reprezintă Binecuvântarea revărsată de Dumnezeu asupra poporului român de la geneză şi până în zilele noastre, realizându-se o îmbinare foarte reuşită a scenelor legate de istoria laică şi bisericească.

Binecuvântarea vine de la icoana Preasfintei Treimi ce străjuieşte impresionanta cupolă a foişorului, cupolă ce creează şi o acustică deosebită. Geneza istorică a poporului român este marcată de scenele pictate în cele trei nişe create pe peretele de apus. Decebal şi Traian, străjuiţi de o parte şi de alta de două scene ale Unirii: cea a lui Mihai Viteazul de la 1600 şi actul final al Unirii de la 1918. Aceste evenimente sunt legate şi de cele două judeţe ale Eparhiei. Mihai Viteazul a trecut în Ardeal prin zona noastră iar Patriarhul Miron Cristea a făcut parte din delegaţia transilvăneană ce a dus actul Unirii la Bucureşti. El a fost primul Patriarh al României şi s-a născut în Topliţa, unde a întemeiat Mănăstirea „Sf. Proorocului Ilie” (pe terenul casei părinteşti).

Geneza spirituală a poporului român este reprezentată prin scena pictată pe peretele dinspre răsărit: „Sf. Apostol Andrei propovăduind Evanghelia geto-dacilor”.

Un fiu al Daciei Pontice, fiu duhovnicesc al Sf. Ioan Gură de Aur, este pictat pe peretele de la miazăzi - Sf. Cuvios Ioan Casian (sec III-IV), care a pus bazele monahismului apusean de obşte, după regulile vieţii monahale aduse din Răsărit. Scena în care este pictat îl înfăţişează întemeind în Marsilia (Franţa) două mănăstiri – una de maici şi una de călugări.

Istoria poporului nostru a fost scrisă cu sângele mărturisitorilor de dreaptă credinţă şi de neam, aşa cum a fost şi cel al Martirilor Brâncoveni pictaţi deasupra nişelor istorice, martirizaţi la 15 august 1714 – ziua marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului şi totodată ziua de naştere a domnitorului român.

Binecuvântarea lui Dumnezeu se revarsă şi asupra mănăstirii noastre, care este pictată pe peretele de miazănoapte, aşa cum era ea în anul 2000 - anul de referinţă al mănăstirii, când s-a făcut sfinţirea.

Holul de intrare în foişor, care face legătura cu corpul de chilii este şi el pictat, avându-o în centru pe Maica Domnului ca Ocrotitoare a României Mari. Maica Domnului marchează trecerea spre un alt program iconografic: cel al sfinţilor români, care se desfăşoară pe tot holul parterului, în ordine cronologică, începând cu martirii primelor secole creştine, primii ierarhi, cuvioşii întemeietori de mănăstiri, apărători şi mărturisitori ai credinţei noastre străbune, nevoitori şi rugători pentru Neam şi Ţară. Sunt pictaţi de asemenea şi sfinţi de alt neam, dar cu moaşte întregi în ţara noastră, cum sunt: Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi, Sf. Dimitrie cel Nou Basarabov, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Sf. Mc. Filofteia de la Argeş şi Sf. Grigorie Decapolitul de la Bistriţa – Vâlcea.

Din galeria sfinţilor români fac parte şi sfinţi care nu erau canonizaţi la data pictării lor (2000-2001) şi care au fost canonizaţi ulterior cum sunt: Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului, Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica, Cuv. Dionisie “Smeritul” şi sfinţii „moldoven,i”: Sf. Cuv. Rafail de la Agapia, Sf. Vasile de la Moldoviţa, Cuv. Iosif de la Bisericani, Sf. Chiriac de la Bisericani, Sf. Cuv. Simeon Sihastrul întemeietorul, Sf. Amfilohie Sihastrul primul egumen al Mănăstirii Pângăraţi, Cuv. Chiriac de la Tazlău, Sf. Ioan de la Râşca; iar alţii „aşteaptă” canonizarea: Cuv. Neofit Sihastrul şi Meletie Sihastrul, Irinarh de la Horaiţa.

Tot la parter se află şi trapeza (sala de mese) socotită ca o a doua biserică, întrucât în timpul mesei călugării se hrănesc şi din cuvântul de folos care se citeşte. De aceea şi este pictată în întregime ca o biserică, cu scene care îl arată pe Mântuitorul în timpul acesta al hrănirii trupeşti, pe care îl ridică însă la un nivel superior, duhovnicesc. O poziţie centrală ocupă bineînţeles Cina cea de taină, respectând arhetipul bizantin duhovnicesc de reprezentare, dar cu elemente inedite, preluate după o scenă din primele secole creştine văzută de Înaltpreasfinţitul Ioan într-o catacombă la Roma. De o parte şi de alta se află Maica Domnului cu Mironosiţele femei şi Sf. Ioan Botezătorul cu ucenicii lui, ce vor deveni apostoli ai Mântuitorului. Alte scene specifice: “Iisus Hristos binecuvântând cele cinci pâini” şi “Cina de la Emaus”. În rest sunt pictaţi sfinţi şi sfinte care au dus o viaţă monahală, închinată lui Hristos.

Urcând la etaj, pe casa scărilor, ne întâmpină scena sfinţirii mănăstirii la 15 august, precum şi un program iconografic cu scene din Vechiul Testament, de exemplu: “Chemarea lui Avram” în Ţara Făgăduinţei, “Jertfa lui Avraam” şi primirea Legii pe Muntele Sinai de către Moise.

La etaj este pictat un sinaxar al Sfinţilor din calendarul ortodox, începând cu septembrie, prima lună a anului bisericesc. Pentru fiecare lună sunt zugrăviţi trei-patru Sfinţi şi martiriul unui Sfânt din luna respectivă. De exemplu, pentru luna iunie avem pictat Martiriul Sf. Ap. Petru şi Pavel, precum şi pe Sf. Iustin Filozoful, Sf. Dorotei al Cirului şi Sf. Mc. Fevronia.

Toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Adu-ţi aminte de Dumnezeu pentru ca şi El să-şi aducă întotdeauna aminte de tine.

(Sf. Isaac Sirul)

Clopotniţa care străjuieşte poarta principală de intrare în mănăstire, simbolizează Tinda Raiului şi adăposteşte sub bolta ei un impresionant program iconografic care aminteşte de chemarea noastră în Împărăţia lui Dumnezeu, arătând şi calea pe care trebuie să o urmăm pentru a deveni vrednici de o asemenea chemare.

Clopotniţa are în general rolul de a adăposti toaca şi clopotele (trei clopote mari turnate în Austria), care cheamă credincioşii la rugăciune. Ea este înaltă tocmai pentru ca răsunetul prelung al clopotelor să ajungă la mari depărtări aducând aminte că a sosit ceasul de a-L slăvi pe Dumnezeu.

Turnul clopotniţă are un aspect masiv, cu o faţadă impunătoare, decorată cu piatră placată, străjuită de o Sfântă Cruce şi de nişa ce adăposteşte icoana Maicii Domnului.

Pentru a amplifica utilitatea acestui edificiu s-au construit de o parte şi de alta două mici corpuri de chilii cu un etaj şi mansardă pentru adăpostirea pelerinilor şi a unui mic magazin de obiecte bisericeşti. Faţada exterioară a acestui edificiu este împodobită cu arcaturi trilobate şi repetă motivul ornamental specific stilului arhitectonic medieval muntenesc adoptat la toate celelalte clădiri ale mănăstirii.

Parterul turnului-clopotniţă prezintă o boltă semicilindrică longitudinală, destul de amplă, delimitată la capete cu timpane arcuite, fiind întărită şi de arce dublouri sprijinite de stâlpi masivi, care o împart în două secţiuni ce facilitează desfăşurarea în bune condiţii a programului iconografic. În acelaşi scop spaţiul de sub clopotniţă este prevăzut şi cu nişe laterale arcuite propice pentru temele iconografice şi decorul ornamental adecvat.

Pictura este executată de echipa pictorului Marcel Codrescu din Bucureşti, în tehnica frescă, în stil neobizantin. Prima secţiune, cea de lângă poartă, pare a fi rezervată Mântuitorului, fiind dominată, pe boltă, de icoana Preasfintei Treimi. Deasupra porţii este pictată o “chemare”: “Iisus Hristos chemându-l pe Zaheu”, chemare adresată până astăzi tuturor oamenilor la mântuire şi viaţă veşnică, iar în stânga o “cale”: “Pilda celor zece fecioare” - candela aprinsă a credinţei lucrătoare prin virtuţi, dintre care cea mai de preţ şi mai grabnic primită este milostenia, iar în partea dreaptă o “intrare”: “Intrarea în Ierusalim” simbolizând intrarea credincioşilor în Ierusalimul Ceresc, prin Biserica lui Hristos.

În registrul inferior sunt pictate alte două scene: “Pilda bogatului şi a săracului Lazăr” care din nou evidenţiază virtutea cea mare a milosteniei, care mult va cântări la Înfricoşătoarea şi Dreapta Judecată şi „Iisus Hristos vorbind cu samarineanca” – o întoarcere către Hristos prin mărturisire şi îndreptarea vieţii (ca şi Zaheu).

Secţiunea a doua este rezervată Maicii Domnului: sus pe boltă apare Maica Domnului Orantă, străjuită de imagini ce alcătuiesc o temă iconografică ce poate fi intitulată “Imnul Acatist al Născătoarei de Dumnezeu”, cuprinzând trei momente din viaţa ei: Naşterea Maicii Domnului, Buna Vestire şi întâlnirea cu Sfânta Elisabeta.

În registrul inferior apare pictat “Sf. Ioan Iacob de la Neamţ în pustiul Hozevei” ţinând în mână un pergament pe care sunt aşternute versurile-îndemn adresate românilor pribegi din Ţara Sfântă, dar care se potrivesc foarte bine credincioşilor români din această parte de ţară, pribegi şi străini pe propriile plaiuri: “Fii pribegi ai ţării mele, / Necăjiţi între streini, / Nu uitaţi menirea voastră / De Români şi de creştini”.

În partea stângă este pictată “Sfânta Ecaterina primind învăţătură de la duhovnic”, punctând o altă poartă de intrare în Împărăţia Cerurilor: taina pocăinţei, a Sfintei Spovedanii.

În medalioane mai mari sau mai mici sunt încadraţi sfinţi, cuvioşi şi cuvioase, mucenici şi muceniţe, tot atâtea pilde vii de aleasă vieţuire întru Hristos şi totodată calzii noştri mijlocitori şi rugători, alături de Maica Domnului, pentru mântuirea noastră.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale, ale prea cuvioşilor părinţilor noştri şi ale tuturor sfinţilor tăi, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin!

A-L găsi pe Dumnezeu înseamnă a-L căuta fără încetare.
(Sf. Grigorie de Nyssa)

Având în vedere faptul că această mănăstire a fost rânduită pentru vieţuirea maicilor s-a ridicat şi o casă pentru duhovnicul mănăstirii, dar şi pentru cel care este ctitorul şi sufletul acestei mănăstiri, Înaltpreasfinţitul Ioan. Ca urmare una dintre încăperi o fost destinată găzduirii lui atunci când binevoieşte să poposească sub streaşina mănăstirii sale.

Casa duhovnicului este formată din parter şi mansardă și s-a ridicat lateral, în spatele Bisericii. Este construită în acelaşi stil arhitectonic cu al întregului ansamblu mănăstiresc. Faţadele sunt simple, fără motive ornamentale deosebite, doar ferestrele largi, arcuite sunt marcate de un brâu simplu.

Această clădire este unică prin picturile din holul de primire. Aici întâlnim scene de bine-primire, unde Dumnezeu este găzduit de oameni: Teofania Sf. Treimi la stejarul Mamvri, reprezentând ospitalitatea Drepţilor Avraam şi Sarra şi “Iisus Hristos în casa lui Lazăr din Betania”. Sunt de asemenea pictaţi câţiva sfinţi şi sfinte al căror nume îl poartă maicile care au locuit în această casă, în cea mai grea perioadă (începutul construirii Sfintei Mănăstirii).