Arhitectură-pictură

Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni! (Psalmul 76, 13)

Sfânta Biserică are hramul „Adormirea Maicii Domnului” sărbătoare prăznuită la data de 15 August.

Piatra de temelie a fost pusă în ziua de 7 august 1996 de către IPS Ioan, Arhiepiscop al Covasnei şi Harghitei. În anul 1998 s-a început pictarea Sf. Biserici, iar în anul 2000, pe 15 august s-a sfinţit de către PF. Teoctist.

Sfânta Biserică este aşezată în mijlocul incintei, cu Sf. Altar spre răsărit şi este un edificiu tradiţional de plan treflat, construit în spiritul arhitecturii munteneşti a epocii de înflorire din timpul domniilor lui Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu.

Exteriorul Bisericii prezintă o siluetă clasică, zveltă, datorită elementelor arhitecturale judicios repartizate. În partea de jos are soclul masiv din piatră de Tuşnad, cioplită dreptunghiular, continuând cu registrele faţadelor ritmate vertical de firide înalte, bogat profilate în arcaturi trilobate. Pe orizontală are brâul în torsadă specific Sfintelor Biserici, deasupra căruia se înşiruie ocniţe cu arcatură trilobată, întrerupte doar de firida icoanei Deisis lucrată în mozaic de Murano.

Elementul vertical dominant este turla. Dezvoltată în înălţime, se sprijină pe structura naosului pe un soclu prismatic masiv.

Vederea exterioară corespunde cu compartimentarea interioară a locaşului. Biserica, orientată spre răsărit, este compartimentată transversal, de la apus spre răsărit, în pronaos (exterior - pridvorul şi interior), naos cu două abside laterale şi altar (absida principală).

Pridvorul, deschis, este prevăzut cu coloane masive, cu capiteluri şi socluri sculptate, coloane care susţin arcaturile trilobate specifice. Pridvorul este acoperit cu tradiţionala boltă semicilindrică, transversală, delimitată la extremităţi de timpane arcuite, oferind spaţiile adecvate pentru programul iconografic desfăşurat aici. Acest program iconografic este dominat de Patimile Mântuitorului şi de mucenicia unor sfinţi.

Din pridvor, o uşă sculptată în stejar masiv, originală prin formă şi concepţie (cu ferestre în formă de cruce şi feronerie de epocă), permite accesul în interiorul locaşului, interior care oferă o privelişte unitară până spre altar, întrucât pronaosul se continuă cu naosul, fără pereţi despărţitori, fiind doar uşor supralărgit prin două aripi laterale.

Biserica, ca orice locaş de cult este în aşa fel construită încât suprafeţele interioare ale pereţilor oferă un spaţiu foarte potrivit pentru împodobirea iconografică. Mai mult, biserica este zidită din materiale şi primeşte forme prin care dobândeşte calităţi acustice care înlesnesc auzirea cântărilor şi rugăciunilor.

Pictura murală a bisericii este realizată în tehnica frescă, în stil neobizantin, după Erminia picturii bizantine, de către pictorul Liviu Dumbravă din Gura Humorului. Pigmenţii folosiţi sunt majoritatea naturali, culorile sunt grave, potolite, exprimând sobrietate şi stăpânire interioară, sugerând o altă lume, mai înaltă mai duhovnicească. Aureolele sfinţilor care semnifică sfinţenia, slava dumnezeiască sunt realizate cu foiţă de aur, fiind foarte clar trasate şi puternic reliefate, în special cea a Mântuitorului. Culoarea predominantă a fundalului este albastru mediu.

Programul iconografic este foarte bogat şi cuprinde toate cele trei cicluri caracteristice pe care iconografii bizantini le numesc Ciclul dogmatic, Ciclul liturgic şi Ciclul praznical, care ocupă o anumită parte a edificiului. Astfel în Sf. Altar şi pe cupolă (turlă) sunt pictate icoane aparţinând Ciclului dogmatic (Maica Domnului Platytera în altar, Hristos-Pantocrator, îngerii, proorocii, apostolii şi evangheliştii pe turlă) şi Ciclului liturgic (Sfinţii Ierarhi în altar şi Liturghia cerească pe turlă). Ciclul praznical este format de icoanele celor douăsprezece praznice împărăteşti care se pictează pe bolte şi icoanele sfinţilor care împodobesc pereţii verticali.

Compoziţiile sunt animate de un puternic suflu artistic, de îndemânare şi plasticitate şi însumează toate funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească o iconografie bisericească care este prin excelenţă duhovnicească în esenţă şi aspiraţie, picurând în sufletele oamenilor balsam de iubire, mângâiere şi evlavie, aceştia plecând uşuraţi de povara greutăţilor vieţii şi cu nădejde de mântuire.

Dintre scenele pictate amintim în mod special de Liturghia îngerească (cerească), pictată pe registrul inferior al turlei, într-o formă foarte asemănătoare cu cea pictată de Teofan Cretanul în M-rea Stavronikita, Muntele Athos şi alte două scene pictate în naos, în planul median: “Iisus Hristos în Templu la doisprezece ani” şi “Iisus Hristos în casa lui Lazăr din Betania”. Această ultimă scenă, mai rar întâlnită, este foarte armonios realizată şi îmbinată cu detalii care surprind. În centru Mântuitorul stă la loc de cinste, sub un baldachin şi priveşte spre Marta “care se silea să facă ospăţ mare”. Lazăr, prietenul Domnului, stă în partea dreaptă a Mântuitorului rezemat cu o mână de baldachin şi priveşte cu drag la El, ca şi Maria aşezată la picioare care “asculta cuvintele Lui”, iar în spatele lor o parte din Apostoli. Scena este completată cu tot ceea ce se putea vedea din Betania: Templul din Ierusalim, Marea Moartă ce se întrezăreşte în depărtare, Ierihonul şi cărarea ce se pogora de la Ierusalim către Ierihon şi pe care a trecut adesea Hristos cu apostolii Săi. Ca noutate apare redat singurul Izvor din Betania din care a băut apă Hristos-Dumnezeu. De asemenea, în această scenă este marcată şi cărarea care duce către mănăstirea Hozeva, unde a trăit şi s-a desăvârşit Sf. Ioan Iacob Românul. Iată deci o scenă care îl are în centru pe Hristos, dar care ne aduce aminte de românii care au sihăstrit la Hozeva şi la Schitul românesc de la Iordan. Toate aceste amănunte privind cadrul geografic natural din Ţara Sfântă “trădează” faptul că pictorul trăise o vreme în Ţara lui Iisus şi a adus cu el ceva din frumuseţea şi austeritatea locurilor sfinte în frescele bisericii şi ale paraclisului mănăstirii.

O altă notă de originalitate a Sf. Biserici este dată de catapeteasma sculptată în lemn de păr sălbatic, care surprinde prin unitatea sa decorativă impresionantă. Decoraţia ei se poate înscrie între sculpturile epocii brâncoveneşti şi este preluată după modelul iconostasului din paraclisul Mănăstirii Dealu, sculptat de călugării mănăstirii în perioada patriarhului Iustinian. Forma sa iese din tiparele obişnuite, fiind frântă.

Structurile vegetale unice la fiecare capitel, care corespund şi stâlpişorilor de la icoane, precum şi dantelăria de pe uşile împărăteşti încadrează iconostasul dându-i o formă originală. Partea superioară este împărţită în trei registre, având ornamente florale şi decorative total diferite între ele, trecerea făcându-se cu elemente de sculptură pătrunsă, ce formează acea dantelărie care impresionează prin frumuseţe, dar având şi rolul practic de a crea o acustică mai deosebită, ajutând la propagarea sunetelor şi creând o rezonanţă perfectă între Sf. Altar şi naos.

Icoanele pictate pe lemn care împodobesc catapeteasma, precum şi cele de pe tetrapoadele de închinare sunt zugrăvite de maicile din mănăstire în stil neobizantin, conform Erminiei picturii bizantine, şi impresionează prin eleganţă expresivă, rigoarea desenului şi cromatica culorilor, armonizându-se foarte bine cu pictura murală a bisericii.

Întreg mobilierul bisericii este sculptat în stejar masiv, strănile, două tetrapoade de închinare din naos, alte două în pronaos, precum şi baldachinul care veghează o altă comoară nepreţuită a bisericii noastre: o mică raclă de argint aurită cu o părticică din moaştele Sfântului Mare Ierarh Nicolae primite de la Bari – Italia.

Sfânta Biserică e înveşmântată ca o Mireasă cu veşminte brodate în atelierul mănăstirii.

Sf. Biserica este deschisă permanent pe parcursul zilei, iar o maică stă la dispoziţia oricărui om care-i calcă pragul.