Evenimente
Hramul Paraclisului, „Soborul Sf. Ioan Botezătorul” - 7 ianuarie 2016
„Soborul Sf. Ioan Botezătorul”, Hramul Paraclisului nostru, ne-a adunat iarăși, cu bucurie, la Altarul acestei Sfinte Mănăstiri. Ne-am bucurat de prezența Ierarhului nostru, PS Andrei, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, care au venit în Ajun de Sărbătoare, la slujba Privegherii care s-a săvârșit în Paraclisul Mănăstirii. Dimineața, la Sf. Liturghie, PS Andrei a ținut un cuvânt de învățătură despre viața și rolul Sf. Ioan Botezătorul în Biserica Creștină.
Sf. Ioan Botezătorul, „cel mai mare om născut din femeie”, să ne ocrotească pe toți, iar pe bunul nostru Ierarh să-l întărească!
Sarbatoarea Sfintilor Ardeleni - 21 octombrie 2015
Sfinții Ardeleni ne-au binecuvântat astăzi cu mari bucurii! PS Andrei, Episcop al Covasnei și Harghitei, însoțit de Pr. Prof. Ioan Ică Junior și părinții diaconi, au slujit Sf. Liturghie în Mănăstirea noastră. După Sf. Evanghelie, Pr. Diacon Ică a ținut un cuvânt de folos în care ne-a vorbit despre Sfinții Ardeleni și de rolul lor pe care l-au avut în mijlocul credincioșilor din Ardeal în cele mai grele momente istorice din Biserica Transilvăneană. Ne-a menționat și rolul pe care l-au avut soțiile și femeile ardelence în acea grea perioadă, rol pe care nu-l găsim scris în nici o carte de istorie. PS Andrei are o mare evlavie la Sfinții Ardeleni și ne-a ținut și Preasfinția Sa un cuvânt de folos în legătură cu viața Sfinților Visarion, Sofronie și Oprea.
Pentru rugăciunile Sfinților Ardeleni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
„Lumină lină...” la Mănăstirea noastră alături de PS Andrei - 18 octombrie 2015
Duminică seara, la Vecernie, Obștea Mănăstirii noastre a avut bucuria de a-l avea alături pe PS Andrei, Episcop al Covasnei și Harghitei, însoțit de părinții diaconi. După slujbă, Preasfințitul ne-a ținut un cuvânt de folos despre rolul monahilor în mănăstire.
Îi mulțumim pentru dragostea cu care ne înconjoară și Îl rugăm pe Preabunul Dumnezeu și pe Maica Domnului să-l întărească în misiunea pe care i-a încredințat-o!
Hramul „Adormirea Maicii Domnului” - 15 august 2015
Praznicul „Adormirea Maicii Domnului” este Hramul mare al Mănăstirii noastre. Pentru obștea acestei Mănăstiri, acest hram este ca ziua de Paște, fiindcă ne adună pe toți cei dragi împreună la rugăciune, slăvind pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Ocrotitoarea Mănăstirii noastre.
În fiecare an, Maica Domnului adună în Mănăstirea noastră episcopi, preoți, monahi, monahii, oficialități și credincioși din mai multe zone ale țării. În acest an ne-am bucurat de prezența Preasfințitului Andrei, Episcop al Covasnei și Harghitei, Preasfințitului Gurie, Episcop al Devei și Hunedoarei, Preasfințitului Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului și a unui sobor mare de părinți stareți, părinți slujitori ai mănăstirilor din Eparhie, a preoților slujitori din eparhii, al maicilor, dar și unui număr mare de credincioși veniți să O laude cu cântări și rugăciuni pe Maica Domnului. De asemenea, am avut bucuria de a avea alături și oficialitățile din această zonă dar și pe participanții „Universității de Vară” care se desfășoară în luna august în Izvoru Mureșului.
Seara, la Priveghere, au slujit cei trei ierarhi alături de soborul mare de preoți iar Preasfințitul Gurie a ținut un cuvânt de folos foarte frumos despre rolul familiei în viața creștină. Dimineața, preoții și credincioșii au întâmpinat cu multă evlavie Ierarhii și soborul de preoți și i-au condus în Altarul de Vară unde s-a săvârșit Sf. Liturghie. Răspunsurile la strană au fost date de corul de credincioși din Întorsura Buzăului și corul de la Catedrala „Sf. Nicolae” din Miercurea-Ciuc. PS Emilian a predicat în cadrul Sf. Liturghii, despre frumusețea și însemnătatea Praznicului iar PS Andrei a mulțumit tuturor celor care au participat la sărbătorirea Praznicului închinat Adormirii Maicii Domnului.
În timpul Sf. Liturghii Maica Stareță, Monahia Miriam Oprea, a fost ridicată la rang de Stavroforă de către PS Andrei, Ierarhul locului, ca semn de prețuire pentru munca și jertfa depusă la construirea și întreținerea mănăstirii, alături de obștea pe care o îndrumă.
După slujbă, toți credincioșii au fost invitați la o agapă creștină.
Dăm slavă și mulțumire Preabunului Dumnezeu și Maicii Domnului care ne-a adunat pe toți ca pe Sfinții Apostoli la acest Sfânt Praznic! Mulțumim Ierarhilor, părinților și bunilor credincioși care ne-au bucurat cu prezența lor!
Contact
Maica Stareţă Stavrofora Miriam Oprea